Rugăciunea Domnească ''Tatăl Nostru'' - Corul Catedralei Arhiepiscopale Târgoviște. (Mitropolia).

3,024 views · Published 6 April 2018 · 6:13 · Indexed 4 November 2026

Channel: Adevăruri Istorice Ascunse 🇷🇴 · 2018 · Education

Watch on YouTube

Modelul cel mai desăvârşit de rugăciune este Rugăciunea Domnească, adică:
„Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!" (Matei 6, 9-13).

Care este obârşia rugăciunii Tatăl nostru?
Obârşia rugăciunii Tatăl nostru este cu totul şi în toate cuvintele ei dumnezeiască, fiind alcătuită de Dumnezeu Fiul, adică de însuşi Mântuitorul nostru, la rugămintea unuia dintre Apostoli: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm" (Luca 11, 1). Atunci Mântuitorul i-a învăţat rugăciunea Tatăl nostru (Matei 6, 9-13). Deci, când rostim această rugăciune, grăim înseşi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos; ne rugăm cu adevărat în numele Domnului Iisus Hristos. De aceea, se numeşte Rugăciunea Domnească.

Prin ce se deosebeşte Rugăciunea Domnească de celelalte rugăciuni?
Rugăciunea Domnească, cea mai de seamă dintre toate rugăciunile, se deosebeşte prin puterea ei, prin uşurinţa de a fi înţeleasă şi prin bogăţia cugetărilor ei.

Marea putere a rugăciunii Tatăl nostru stă în faptul că prin ea nu numai că ne rugăm împreună cu Iisus Hristos, Ci ne rugăm cu înseşi cuvintele Mântuitorului . «Dumnezeu singur a putut să înveţe cum ar vrea să fie rugat» . De bună seamă, acestei rugăciuni i se potriveşte cel mai bine cuvântul Domnului: „Orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu, vă va da vouă" (Ioan 16, 23).

Rugăciunea Tatăl nostru este cea mai uşoară de înţeles dintre toate rugăciunile. Ea este rugăciunea oricui crede în Dumnezeu. Rugăciunea Domnească „pe cât este de restrânsă în cuvinte, pe atât este de cuprinzătoare în sens "[1]. În rugăciunea Tatăl nostru avem cereri pentru toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti; deci pentru toate bunătăţile cereşti şi pământeşti. Toate câte le cerem în rugăciunile noastre se află cuprinse în Rugăciunea Domnească. De veţi străbate toate rugăciunile, zice Fericitul Augustin, nu veţi afla nimic care să nu fie cuprins în Rugăciunea Domnească.
Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

Actuala catedrala  arhiepiscopala are hramul "Inaltarea Domnului" si este situata aproape de centrul orasului Targoviste. Cu toate ca Mircea cel Batran a mutat, pe la anul 1400, scaunul domnesc la Targoviste,  mitropolia a ramas  in Curtea de Argespana in 1515. In 1518 Neagoe Basarab, cerand dezlegarea mitropolitului Nifon, incepe zidirea mitropoliei din Targoviste. Constructia a fost terminata in 1537 in timpul lui Radu Paisie, urmasul lui Neagoe Basarab. Tot acesta o acopera cu tabla de plumb si o zugraveste. Unii istorici considera ca biserica dateaza din timpul lui Radu cel Mare (1495 -1508) si ca a fost marita de Neagoe Basarab prin adaugarea pridvorului deschis pe 3 laturi si sustinut de 12 coloane.
 Aceasta biserica ramane mitropolia tarii  din 1520 si pana in 1688 cand se muta la Bucuresti sub domnia lui Radu Leon. Matei Basarab (1632 - 1654), infiinteaza in cladirile mitropoliei Targoviste o tipografie pentru carti in grai romanesc. Despre minunata biserica, cronica tarii spune ca privind-o se satura ochii tuturor de vederea ei, iar Paul de Alep o descrie ca fiind cea mai mare biserica ce s-a construit pana la acea epoca si mai tarziu in Tara Romaneasca. Ca arhitectura se aseamana cu biserica mare a manastirii Snagov, zidita tot de Neagoe Basarab, lipsindu-i sinusurile laterale. Sub Constantin Brancoveanu (1688 - 1714) mitropolitul Teodosie a restaurat intreaga cladire, iar mitropolitul Antim Ivireanul reinfiinteaza in cladirile ei vechea tipografie in care se tiparesc carti de slujba si invatatura ortodoxa.

More from this channel