Interviu cu Părintele Sorin Paul Grecu din Londra ("Demolatorul lui Lenin") (Partea 1)

469 views · Published 1 October 2016 · 32:54 · Indexed 18 October 2026

Channel: Adevăruri Istorice Ascunse 🇷🇴 · 2016 · Travel & Events

Watch on YouTube

Interviul scris aici: http://cristiangabrielgroman.blogspot.co.uk/2016/10/interviu-cu-parintele-sorin-grecu.html L-am cunoscut cu ceva vreme în urmă pe Părintele Sorin Grecu; încă din primele momente am simțit cum întreaga sa ființă emană bunătate, liniște și căldură sufletească. Supranumit ''Demolatorul lui Lenin, Părintele Sorin Grecu este unul dintre eroii zilelor noastre iar povestea vieții sale poate fi un exemplu pentru fiecare dintre noi. A fost ținta atacurilor mârșave ale pionilor regimului comunist înainte de revoluție, iar după 1990 a fost - în continuare – prigonit de către rămășițele fostei ''Securități'', ale cărei celule activau încă, sub comanda noului regim proaspăt instalat. Am fost în vizită la Părintele Grecu și am avut bucuria și plăcerea de a vorbi cu dânsul și de a-i asculta incredibila dar adevărata poveste de viață, o poveste a unui luptător și a unui biruitor ce și-a riscat de nenumărate ori propria viață în lupta pentru credința strămoșească, pentru dreptate, libertate și adevăr! În acest număr vă prezentăm prima parte a interviului, urmând ca în numărul următor să publicăm și continuarea. 
Un interviu realizat de Cristian Gabriel Groman
pentru ziarul Anunțul Românesc.

Sorin Grecu, un erou al zilelor noastre
''Întotdeauna când pleci la drum cu mintea ta omenească și nu îl iei pe Dumnezeu în ajutor, nu învingi, cedezi, nu ajungi unde îți propui''. - Preot Sorin Grecu 
#SorinGrecu #DemolatorulLuiLenin #ParinteleSorinGrecu #ParinteleSorinGrecuLondra
Reporter.: Sunteți unul dintre eroii ce au luptat împotriva sistemului comunist, atât înaintea căderii regimului Ceaușescu, fiind adeseori persecutat, cât și după revoluție, când românii credeau că sunt liberi cu adevărat, dar ați fost persecutat și amenințat în continuare. Vă rog să ne povestiți despre aceste lucruri.
Părintele Sorin Grecu: Aș putea să spun că sunt ultimul dintre eroi, față de eroii care au fost în România în lupta împotriva comunismului ateu, sau nici măcar nu aș fi vrednic să fiu numit ca un erou dar în schimb îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această tărie să fiu un pic de opozant a ceea ce se întâmpla. M-am născut în Muscel și după 15 ani am absolvit seminarul la București, apoi după 5 ani a urmat armata pentru 9 luni, iar după primul an de facultate m-am preoțit în Teleorman, într-o comună, Peretu, la 22 de ani. Totul, sunt convins, a fost rânduit de Dumnezeu ca să ajung și în comuna aceea și de acolo să pornească toată istoria(ca să spun așa) mai frământată în legătură cu viața mea, pentru faptul că politica era așa de dură atunci încât nu se accepta multă propagandă religioasă, să aperi prea mult tinerii, copiii care veneau la biserică și întâmplarea a făcut ca exact în acea comună să întâmpin din partea celui care era atunci la putere - un primar - exact opoziția lui și, (plămădit de Dumnezeu poate și cu o istorie din urmă cu 4-5 ani, în care am fost elevul Părintelui Gheoghe Calciu Dumitreasa în București, la Seminarul Teologic, din anul 1974 până în 1978, pentru că în 1978 l-au exclus din învățământ și în 1979 l-au arestat, dându-i Ceaușescu 10 ani de pușcărie), mi-am dat seama că va trebui să iei un pic de atitudine împotriva celor care credeau că au puterea supremă și vârsta și temperamentul meu m-au ajutat. Întotdeauna când cineva îți impune ceva, parcă atunci nu vrei să faci și era vorba de o impunere forțată în ceea ce privește preoția, slujirea către Dumnezeu, apărarea drepturilor fiecărui copil sau cetățean în parte de a-și manifesta credința în Dumnezeu, dragostea față de Biserică sau de cele sfinte.
Adresa Bisericii este: 4 Rutland Road, Forest Gate, E7 8PH. 
Email: [email protected] 
#SorinGrecu #DemolatorulLuiLenin #ParinteleSorinGrecu
Telefon: 07932082647

More from this channel